Criza copiilor abandonati din România
Povestea copiilor
Criza copiilor abandonați din România rămâne o prioritate la nivel local, național și internațional. Sărăcia, abandonul și neglijarea copiilor reprezintă unele dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă România de la căderea comunismului. În fiecare zi, peste 50.000 de copii și tineri își petrec anii copilăriei în centrele de plasament ale statului, confruntându-se cu frica, singurătatea și nesiguranța.
Din păcate, sistemul de stat pentru protecția copilului are un deficit de fonduri și de asistenți maternali calificați, astfel că sute de bebeluși și copii mici care au fost abandonați sunt nevoiți să trăiască în spitale de stat cu resurse insuficiente. În timp ce așteaptă să fie luați în plasament, unii dintre acești copii suferă traume emoționale imense și se confruntă cu o incapacitate de a se dezvolta normal.
Criza continuă și pentru tinerii adulți care la împlinirea vârstei de 18 ani părăsesc centrele de plasament ale statului sau sistemul de protecție a copilului. Fără susținerea plină de dragoste a unei familii sau deprinderile de viață necesare pentru a se descurca pe cont propriu, mulți dintre acești copii ajung pe străzi, neavând acces la resursele de care au nevoie pentru a-și construi un viitor sigur. Unii chiar trec neobservați și devin victime ale traficului uman. Ei dispar, neluați în seamă, dincolo de graniță.
Fundația Poarta Bucuriei vine în ajutorul acestor copii.
Prin parteneriatele strategice cu comunitatea locală și cu alte organizații neguvernamentale, suntem dedicați să ajutăm fiecare copil să își clădească o viață plină de posibilități, de bucurie și speranță. Alătură-te nouă, ajutându-ne să aducem speranță și vindecare în viața copiilor dezavantajați și nevoiași din România.
Despre noi
Povestea Fundației Poarta Bucuriei
Fundația Poarta Bucuriei este impulsionată de viziunea unei bucurii depline pentru fiecare copil. Fie că e vorba de copii care trăiesc într-un centru de plasament, într-o instituție de stat sau chiar pe străzi, Fundația Poarta Bucuriei este alături de ei pentru a le aduce speranță și pentru a face ceva cu privire la durerea care străpunge inima acestor copii dezavantajați.
Fondatorii Fundației Poarta Bucuriei (FPB), Cornel și Karen Bucur, s-au mutat în România în 1995 împreună cu tânăra lor familie. Activitatea lor inițială a presupus dezvoltarea Radio Vocea Evangheliei, o rețea de șase stații de radio FM, care acum difuzează programe creștine în România 24 de ore din 24. În timpul liber, ei au început să organizeze tabere de vară pentru copiii care locuiau în orfelinate de stat. De asemenea, au descoperit copii abandonați pe străzi și în spitalul de copii. Ceea ce a început sub forma unor gesturi mici de bunătate s-a transformat rapid într-o pasiune pentru acești copii și o dorință de a le oferi vindecare și speranță.
În ultimii douăzeci și cinci de ani, călătoria noastră ne-a purtat prin locuri precum: Oradea, Tinca și Săbolciu. FPB a sprijinit mii de familii sărace, copii ai străzii și tineri abandonați care se confruntau cu foamea, boala, neglijența, teama și exploatarea.
Programele noastre variate au inclus:
ORGANIZAREA UNOR TABERE DE VARĂ
OFERIREA DE ÎNGRIJIRE ȘI PROTECȚIE SUGARILOR ȘI COPIILOR ABANDONAȚI ÎN SPITALELE LOCALE
DEZVOLTAREA UNUI PROGRAM CREȘTIN PENTRU COPIII AFLAȚI ÎN PLASAMENT
DEZVOLTAREA UNUI PROGRAM DE MENTORARE
PLANTAREA A DOUĂ BISERICI DE ROMI
DEZVOLTAREA UNOR PROGRAME DE EDUCAȚIE ȘI DISTRIBUIRE DE ALIMENTE
PUBLICAREA DE STUDII BIBLICE ȘI MATERIALE DEVOȚIONALE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Aceste programe au adus vindecare și speranță pentru sute de copii și familii în fiecare an. Fundația Poarta Bucuriei și-a luat angajamentul de a căuta modalitățile cele mai eficiente pentru a ajuta fiecare copil să aibă o viață plină de posibilități, de bucurie și speranță. În prezent, ne aflăm în faza de planificare și dezvoltare a unui nou program intitulat Succes pentru viață, care îi va ajuta pe tinerii dezavantajați să aibă o tranziție eficientă și de succes spre viața de adult.
Mărturii
Părinții mei aveau probleme și într-un final mama a plecat de acasă. Tata a trebuit să aibă grijă de mine și de fratele meu. Ne iubea pe amândoi foarte mult și a făcut tot ce i-a stat în putință ca să aibă grijă de noi. Din păcate însă, eu și fratele meu am ajuns în cele din urmă într-un centru de plasament.
Mulți dintre copiii din centrul de plasament au ajuns acolo la o vârstă foarte fragedă și au foarte puține amintiri despre viața de dinainte de a ajunge acolo. Fundația Poarta Bucuriei lucrează în centrul de plasament din anul 2006.