Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Poarta Bucuriei!

 Termen limită: 25 mai 2021

Contribuția ta va merge 100% în sprijinirea copiilor și tinerilor aflați în situații de risc pe care îi ajutăm prin programe de mentorare și educaționale, dar și prin sprijin material și spiritual.

De peste 20 de ani, Fundația Poarta Bucuriei organizează tabere de vară pentru copii dezavantajați, oferă programe educaționale și de mentorare, precum și distribuire de alimente pentru familii aflate în nevoie din medii defavorizate. Iată cum am împărțit bucurie și speranță de-a lungul acestor ani: peste 6.875 de copii și tineri dezavantajați au beneficiat de servicii de mentorare, aproximativ 1.500 de copii au fost susținuți să participe în tabere de vară organizate de fundație, peste 3.744 de familii nevoiașe au primit pachete cu alimente, peste 5.400 de copii au fost sprijiniți cu îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite pentru a merge la școală.

Copiii rămân grupul de vârstă cel mai vulnerabil și predispus la sărăcie și excluziune socială, România înregistrând aici cel mai mare procent dintre statele Uniunii Europene (38,1%), conform datelor oferite de Eurostat la începutul lunii martie 2020.

Șomajul, sărăcia și excluziunea socială au ajuns să definească viața a sute și mii de tineri dezavantajați care părăsesc anual sistemul de protecție specială din România.

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către copiii și tinerii dezavantajați care au nevoie de speranță pentru viitor. Contribuția ta de 3,5% către programele fundației nu reprezintă o donație, ci o redirecționare a impozitului pe venitul din salarii/pensii aferent anului 2020.

Pasul 1

Completează formularul 230 la secțiunea I dacă ai beneficiat de venituri din salarii/pensii. Formularul se completează cu majuscule în două exemplare și se semnează. De asemenea, ai opțiunea de a bifa contribuția pentru o perioadă de 2 ani.

 

Pasul 2

a). Depune formularul la organul fiscal de care aparții în mod direct sau trimite-l prin poștă cu confirmare de primire. Dacă ai semnătură electronică, poți trimite formularul prin serviciul on-line ANAF.

 

SAU

b). Trimite prin poștă formularul completat și semnat, însoțit de declarația de împuternicire. Pentru detalii contactează-ne prin email la adresa info@fundatiapoartabucuriei.ro sau la sediul fundației noastre:

 

Fundația Poarta Bucuriei

Bd. Ștefan cel Mare nr. 88

Oradea, Bihor 410437

Tel.: 0359 804 300

Ne dorim ca în acest an să fim primii la fapte bune.

Celebrează împreună cu noi și redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Poarta Bucuriei !

 

FUNDAȚIA POARTA BUCURIEI, Bd. Ștefan cel Mare nr. 88, Oradea
C.U.I.: 9358437; Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, certificat de acreditare seria AF, nr. 004393.

Înscrisă în Registrul ANAF conform Deciziei nr. 63642 din 16.07.2019