Sprijin material, relațional și spiritual

Sprijin pentru copiii aflați în centrele de plasament locale

În fiecare zi în România, peste 50.000 de copii și tineri își petrec anii copilăriei în centrele de plasament ale statului și în alte instituții, din cauza abuzului, neglijenței sau abandonului. Mulți dintre ei sunt separați de frații lor și suferă zilnic din cauza absenței unor părinți care să se îngrijească de nevoile lor de bază. Din păcate, sistemul de protecție a copilului din România are un deficit de fonduri și de asistenți maternali calificați, iar acest lucru împiedică plasarea a mii de copii abandonați în familii iubitoare. Frica, singurătatea și nesiguranța pun stăpânire pe inima acestor copii. Fundația Poarta Bucuriei crede că fiecare copil merită șansa de a descoperi o bucurie deplină și de a avea speranță pentru viitor.

Vizităm regulat centrele de plasament pentru a dezvolta relații sănătoase cu copiii și a le asigura resursele esențiale de care au nevoie pentru satisfacerea nevoilor lor fizice. Personalul Fundației Poarta Bucuriei și echipa noastră de mentori voluntari sunt dedicați să investească în viața acestor copii. Ei le oferă sprijin pentru dezvoltarea deprinderilor de viață, mentorare și consiliere plină de compasiune pentru a-i ajuta pe copii să se vindece și să depășească circumstanțele în care se află, astfel încât să poată să prospere, să viseze și să se pregătească pentru un viitor plin de speranță.

Echipa noastră are deseori minunatul privilegiu de a le oferi copiilor oportunitatea să comunice și să discute despre cele mai profunde întrebări cu care se confruntă referitor la viață, societate și credință. Totodată, noi îi ajutăm pe copii să se integreze într-o biserică locală unde pot continua să crească în credință și să cunoască sentimentul de apartenență la o comunitate de credință.

Amintiri care durează toată viața

În fiecare vară, Fundația Poarta Bucuriei duce copii și adolescenți din centre de plasament în tabere, unde se pot bucura de natură la fel ca alți copii de vârsta lor. Personalul din cadrul Fundației Poarta Bucuriei, în parteneriat cu echipele noastre de misiune de vară, planifică o tabără de neuitat, organizată la munte, unde copiii sunt înconjurați de frumusețea naturii. Copiii se bucură de activități distractive în natură, trasee cu frânghii, scenete, ateliere de creație, studii biblice și discuții motivante. Tabăra le oferă un mediu extraordinar pentru legarea unor relații de prietenie trainice și crearea unor amintiri plăcute care durează o viață întreagă.

Povestea Mariei

Citește povestea unei tinere dintr-un centru de plasament și vezi cum implicarea Fundației Poarta Bucuriei în viața ei i-a dat curajul de a visa și a spera la un viitor mai luminos.

Începe călătoria

Acești copii aflați în situație de criză au nevoie de dragostea, grija și sprijinul nostru necondiționat. Devenind partener al Fundației Poarta Bucuriei, poți să te implici în a oferi vindecare și speranță copiilor dezavantajați și nevoiași din România. Împreună îi putem ajuta pe acești copii să se vindece, să se dezvolte armonios și să descopere o bucurie deplină.