Autor invitat: Doctor Psiholog – Ovidiu Roman
Profesor la Universitatea din Oradea – Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Omul este o ființă complexă, care are capacități multiple de a se raporta la mediul înconjurător în toată complexitatea lui. El nu doar că adoptă anumite decizii, rezolvă probleme sau oferă anumite soluții referitoare la provocările mediului, dar are și o anumită participare afectivă în tot ceea ce face.
Emoțiile noastre pot fi pozitive sau negative, în strânsă corespondență cu percepțiile pe care le avem asupra surselor lor producătoare. De exemplu, dacă ne place un sport, vom fi entuziasmați să participăm la respectiva activitate. Asta înseamnă că avem emoții pozitive față de activitățile pe care le apreciem ca având o valență pozitivă. Dacă ne displace sportul, vom avea o reacție negativă sau de evitare în momentul în care suntem provocați să luăm parte la o activitate sportivă. Asta înseamnă că vom avea o emoție negativă. Dar nu întotdeauna emoțiile noastre sunt proporționale în raport cu situațiile prin care trecem. Uneori, ele capătă o intensitate atât de mare, încât ne dezorganizează conduita. Alteori, parcă suntem atât de aplatizați emoțional, încât orice strădanie nu este soldată cu mobilizarea noastră afectivă.
Uneori, nu doar intensitatea emoțiilor este o problemă, ci și frecvența lor. Astfel, parcă regretăm câteodată faptul că suntem atât de influențabili emoțional și am vrea să nu ne lăsăm contaminați atât de ușor de mediu. Să nu uităm și faptul că emoțiile noastre sunt reciproc împrumutate: foarte ușor preluăm dispoziția afectivă a interlocutorului sau a grupului din care facem parte.
Pentru succesul nostru în activitățile de zi cu zi este necesar un nivel optim al emoțiilor: este important să avem reacții emoționale de o frecvență și intensitate, durată și calitate optime, care ne ajută să ne organizăm conduita pentru a ne atinge scopurile. Pentru că o altă proprietate a stărilor afective este stabilitatea/instabilitatea, este important de-a lungul vieții, pe măsură ce ne maturizăm, să dobândim un autocontrol asupra propriilor emoții, astfel încât să fim optim funcționali. Aici au un rol deosebit de important mecanismele de reglaj emoțional.
Mecanismele de reglaj emoțional se referă la abilitățile noastre de a atinge acea stare emoțională de bine, favorabilă și pozitivă. Astfel, este important momentul în care intervin aceste mecanisme. De exemplu, mecanismele de reglaj emoțional preventiv funcționează pe principiul ,,paza bună trece primejdia rea”. Cu cât intervin mai devreme, cu atât este mai bine, deoarece ideea de a preveni instalarea unei stări afective neplăcute (supărarea) are loc timpuriu în procesul de generare a emoţiilor. Înainte ca emoţia să fi fost complet formată (mânia), mecanismul acesta permite alterarea traiectoriei emoţionale, influenţând atât experienţa, cât şi expresia ulterioară a emoţiei. Un exemplu tipic în acest sens este modul în care noi regândim situația stresantă care are potențialul să degenereze într-o emoție disfuncțională. Asta presupune un demers de abordare rațională a unei situații, astfel încât consecințele emoționale să fie adaptative. Înainte de a ajunge să mă mânii, ar fi indicat să fiu atent la supărarea pe care o am și care, neajustată, poate degenera în mânie, care are costuri ulterioare mult mai mari: afectează relațiile, în timp ce îmi deteriorează liniștea personală. Sau, un alt exemplu: înainte de a mă prezenta la un examen important, dar și înainte de a se instala anxietatea de performanță, este recomandat să fac o analiză rațională a situației (să privesc problema prin ochii unui expert, fapt care mă ajută să mă detașez de percepția mea subiectivă legată de miza examenului pentru mine), a consecințelor ei asupra mea și a posibilităților de eliminare a factorilor care pot duce la eșec.
Reglarea mai poate interveni după ce emoțiile s-au conturat. Acest mecanism are loc târziu în procesul de generare a emoţiei și, ca urmare, permite mai puţine posibilităţi de intervenţie. Este vorba de străduința persoanei de a contura o manifestare tolerabilă a emoției deja formate. Strategiile de reglaj emoțional din această etapă tind să se centreze pe componenta de expresie a emoţiei, mai degrabă decât pe componentele experienţiale şi fiziologice. În acest sens, dăm exemplul supresiei, care presupune încercarea conștientă de a nu ne gândi la un anumit lucru, focalizându-ne plenar atenția asupra activității curente. Dacă am relua exemplul de mai sus, prin faptul că nu am știut să îmi gestionez starea de supărare, am ajuns să dezvolt o supărare foarte accentuată. Conștientizând acest fapt, ar fi recomandat să găsesc o cale acceptată din punct de vedere social pentru a o manifesta. Prin supresie, mă pot orienta asupra unor activități distractorii, care îmi vor permite manifestarea energiei acumulate prin supărare, evitând să mă concentrez pe ceea ce eu simt, fără să ajung să îmi perturb relațiile sau linștea proprie. Supresia este un mecanism de control mental cu scop de reglare emoțională.
Acceptarea este un alt mecanism și e înțeleasă ca o abordare care promovează experienţierea plenară a emoţiilor, a gândurilor şi a senzaţiilor corporale, chiar şi atunci când sunt dureroase, fără a încerca modificarea, controlul sau evitarea lor. Acceptarea implică astfel o deschidere la experienţe interne neplăcute şi o disponibilitate de a rămâne în contact cu ele. Acceptarea intervine atunci când emoțiile noastre sunt deja constituite, fiind necesară o adaptare la ele.
Acestea sunt câteva mecanisme simple de reglaj emoțional, pe care le putem studia în profunzime în vederea unui răspuns mai eficient la provocările mediului.
