Asistentul social în comunitate are un rol deosebit de important în susținerea grupurilor vulnerabile. De cele mai multe ori aceste grupuri sau comunități privesc la asistenții sociali ca la niște “salvatori” care îi ajută să treacă peste diferite obstacole în întâmpinarea nevoilor de bază.
Dar și “salvatorii” sau “susținătorii” grupurilor vulnerabile se confruntă adeseori cu provocări. Unele provocări sunt mari, altele mai mici, unele sunt vizibile altele invizibile.
Vă împărtășim provocările echipei de asistență socială ale Fundației Poarta Bucuriei din perioada pandemiei (care încă nu s-a terminat) a acestui an, pentru că nevoile persoanelor vulnerabile sunt reale și trebuie împlinite, dar și persoanele care oferă ajutor trebuie sprijinite.
Iată câteva din lucrurile pe care echipa de asistență socială le-a realizat în ultimele 6 luni în ciuda dificultăților impuse de pandemie:

  •  Aprovizionarea cu alimente de bază a beneficiarilor proiectelor, în mod deosebit a familiilor aflate în nevoie deși stocurile erau limitate și restricționate;
  • Distribuirea a peste 150 de saci cu alimente în perioada stării de urgență;
  • Vizitarea familiilor din comunitatea Tinca, Săbolciu și zonele limitrofe orașului Oradea, precum și identificarea de noi familii aflate în nevoie în timpul pandemiei;
  • Menținerea comunicării online și telefonic cu copiii aflați în programul de mentorare, inclusiv pe perioada stării de urgență;
  • Organizarea de ieșiri locale fără cazare în conformitate cu reglementările în vigoare pentru tinerii care au participat la taberele de zi;
  •  Gestionarea conflictelor apărute în diferite comunități și identificarea de noi soluții pentru a veni în sprijinul acestora.

Pandemia ne-a învățat că trebuie să fim mai responsabili față de noi înșine, față de familiile noastre și față de cei din jurul nostru. Trebuie însă să fim responsabili și față de asistenții sociali, salvatorii comunităților aflate în nevoie, care ies din zona lor de confort și merg pe teren în prima linie pentru a fi un sprijin pentru cei nevoiași.